Metehne vechi si noi

Cred ca din fiecare relatie mostenesti cate-o meteahna. Cea mai rea cu care am ramas este lipsa rabdarii. 

Absenta rabdarii, intr-un parteneriat, e nociva. Nu pun eu coada la pruna acum, sunt convinsa ca stie toata lumea lucrul asta. Poate instinctiv, poate in urma unei experiente...

Mie mi-a lipsit cu desavarsire aceasta calitate naturala a unora si am avut si norocul sa dau de cineva care s-o cultive (paranteza rotunda, in caz ca va era dor de parantezele rotunde: pe ea, absenta), astfel ca nu mi-a fost greu deloc sa prolific roadele. 

In momentul in care mi-am dat seama ca sunt putrede si ca trebuie sa iau masuri, m-am impiedicat de cineva care, la randul sau, nu avea rabdare sa trec eu prin procesul de vindecare. Asadar, doua entitati au reusit, elegant, sa se calce pe bataturi. 

Retrospectiv privind, imi dau seama ca nu eram eu "aceea" pentru omul care nu avea rabdare cu mine. Si nici ceilalati, "acela" pentru mine. Puteam sa evit? Puteam. Am vrut sa evit? Nu. De ce? De frica, poate. Frica de ce? Posibilitatile sunt nenumarate in capul meu. Uneori, cea mai plauzibila e ca nu voi atinge tragismul livresc cu care ma hranesc constant. E sanatos? Evident, nu. Am momente de luciditate? Da, acum. Incerc sa ma vindec. 

Doamne, cat imi era de dor sa scriu!

GG