Sunt uşor debusolată. Întotdeauna mi s-a spus că sunt puternică, atat de mult, incat am ajuns să cred şi să pierd contactul cu realitatea. Probabil că toate situaţiile imposibile în care m-am aflat, personal sau profesional, s-au derulat într-un cadru familiar, deci toate obstacolele au fost depăşite cu succes. E mult mai uşor cand îi ai pe toţi aproape.
Nu zic că aici sunt a nimănui, dar nu e acelaşi lucru fără oamenii cu care ai petrecut 14 ani din viaţă sau fără parinţi la o aruncătură de băţ. În contextul isteriei actuale, am descoperit că mi-e frică. Nu doar pentru mine.
Mă consider totuşi norocoasă pentru felul în care s-au aranjat lucrurile pentru mine aici. La lucru am un colectiv foarte fain. Ne ajutăm şi ne susţinem în momente sensibile şi am început să leg prietenii. Ceea ce e extraordinar căci, din nefericire, sunt absolut dependentă de camaraderie.
Suntem toţi imigranţi. Uau, cum sună. Nu e atat de dramatic. Dar ce vreau să spun e că, în perioada asta, managementul s-a organizat foarte bine, sunt pregătiţi să livreze mancare la domiciliu dacă intră careva în carantină, dacă avem nevoie de medicamente, dacă nu avem cu ce să plătim internetul (dacă lucram de-acasă) şi, cel mai important, ne susţin moral.
Cu toate astea, mi-e teamă şi am avut momente de panică zilele trecute. Paradoxal, văd şi partea mai amuzantă a lucrurilor, nu că ar fi ceva comic, dar, hey, toată lumea rade la glumele, GIFurile şi mai ştiu eu ce-a mai apărut în online pe tema asta. The C word.
Proprietarul apartamentului pe care îl inchiriez lucrează cu mine, e şeful de la IT sau ceva de genul. Azi a venit la sediul nostru să ajute cu instalarea celor necesare, pe laptopurile personale, pentru lucrul de-acasă. Nu ne intersectăm prea des şi nici nu comunicăm în afara programului. Dacă tot l-am prins, i-am zis: X, imagine that I wanted to work remotely and Y told me I can't do it. Şi ne-am hlizit puţin. Bineînţeles, ştiam că nu e o problemă şi că au laptopuri, doar făceam conversaţie. El a luat-o atat de în serios, încat mi-a trimis mesaj, pe seară, că a rezolvat, am laptopul pregătit, pot să stau acasă liniştită. Fapt care m-a amuzat maxim, că el s-a gandit cat de necăjită aş fi eu daca nu aş putea lucra şi m-a asigurat că e totul în regulă pentru mine.
Ştiu, e un eveniment nesemnificativ, dar pentru mine înseamnă ceva. Nenea s-a gandit la mine, deşi nu sunt eu moţul lanţului trofic. Suntem peste o sută de angajaţi şi nu doar un departament e important, deci sunt multe laptopuri de pregătit. Cum spuneam, absolut nesemnificativ în cadrul larg, dar la scară mică, pentru mine, a fost important că mi-a trimis un mesaj de asigurare că e ok. Am simţit că fac parte din ceva şi că o să fie bine.
Acum că mi-am înşirat haotic gandurile aici, sper că sunteţi toţi bine!
GG
