Ieri am spălat geamurile de la sufragerie. Ştiu că vă doreaţi să aflaţi amănuntul ăsta şi îmi pare rău că am aşteptat o zi să vă povestesc. E important pentru mine să marchez aici acest detaliu pentru că e unul din acele lucruri (neaşteptate) care-ţi aduc un pic de claritate în viaţă. Serios dacă nu! Mă uit nonstop pe geam şi am impresia că, înainte, totul era obscur afară. Dintr-odată a intrat lumina. Şi realitatea.
Realitatea nu e tot timpul drăguţă. Dar dacă o percepi, măcar poţi încerca să o faci mai agreabilă. Motiv pentru care am spălat şi balconul. Apoi am scos un fotoliu de ratan afară. Vremea e prielnică pentru lâncezit în aer liber. Azi am stat vreo două ore, ghemuită în fotoliu, cu un pahar de vin şi cu o carte primită cadou de la Honey. Chiar trebuie să mă cunoască, dacă s-a gândit ea că mi-ar plăcea şi mie. M-a nimerit într-un mare fel. Fac, însă, un exerciţiu intens de a nu mai căuta similitudini cu personajele. Cineva a râs. Atât cât poţi arăta, în scris, că găseşti ceva amuzant. Şi realitatea m-a lovit brusc. Nu că ar fi prima oară, categoric, nu, dar acum m-am simţit...rău. Deci încerc să citesc doar pentru plăcerea de a citi, nu pentru că mi se pare că e pe sufletul meu fiindca mă identific cu vreun personaj. Ei, nu ştiu cât o să mă ţină, dar e ca un proiect de care mă agăţ. Nu-i ca şi cum pot face foarte multe lucruri în perioada asta.
Azi mi-am comandat şi măşti. Devin obligatorii în orice spaţiu public de săptămâna viitoare. Un chilipir! 7 bucăţi - 84 Euro.
E ceva care nu-mi dă pace şi nu reuşesc să pun degetul pe bubă. Oricum, ce e important acum, şi întotdeauna de fapt, e să fim sănătoşi. Şi sper, din nou, că sunteţi bine toţi!
GG
No comments:
Post a Comment