Ani de zile am păstrat un om pe un piedestal. Ani în care s-au perindat tot felul de persoane în viaţa mea. Dar întotdeauna a fost acest om, agăţat undeva în fundalul existenţei mele. Nici prieten, nici duşman, nici iubit, nici confident, nici măcar în raza mea de acţiune. Nimic şi tot în acelaşi timp. Etalon pentru oricine ar fi apărut pe parcurs. Termen de comparaţie pentru orice tip de relaţie. Paradoxal, nu avusesem o relaţie cu acest om, nimic, nimic. Nici de prietenie, nici de duşmănie, nici de iubire... . Mulţimea vidă. Exista doar comunicare scrisă. Frecventă, diversificată, dar nu intimă. Nu ştiu cum să denumesc tipul ăsta de legătură, dar susţin că nu e prietenie. Oricum ar fi, în această non-relaţie, supraomul meu a fost sanctificat şi pus la loc de cinste în emisfera dreaptă a creierului meu. A rămas acolo vreo 7 ani, că de... cifra fatidică.
Într-o dimineaţă m-am trezit şi eram liberă. De ce?
GG
No comments:
Post a Comment