Sunt într-o căutare permanentă a ceea ce mă defineşte pe mine. Mă zgârie pe creier gândul că, dacă ai întreba pe cineva să numească ceva specific mie, nu ar găsi nimic. Nu mă refer la trăsături de caracter musai, ci mai mult la acţiunile care ne conturează viaţa de zi cu zi. De exemplu, stiu cum îi place lui Honey să îşi bea cafeaua sau ce nu ar pune într-o salată verde. Roşii, dacă vă intrebaţi.
Mai mare decât teama că altcineva nu m-ar cunoaşte e frica că nici măcar eu nu o să ajung să mă cunosc. Mă examinez amănunţit şi cântăresc constant câte dintre lucrurile pe care le fac sau le aleg sunt alegeri proprii sau împrumutate de la prieteni. E inevitabil să nu fi preluat nimic de la prieteni dar care e sâmburele meu? Ce am descoperit pe cont propriu şi ce obiceiuri mi-am format din plăcerile pe care le-am aflat singură?
La asta mă gândeam de dimineaţă, când treceam prin ritualul meu obişnuit din orice zi liberă: cafea, pâine prajită cu (surogat de) Nutella, playlistul clasic pentru citit şi o carte. O rânduială doar a mea, nevorbită şi neîmprumutată, o delectare construită în timp şi fără de care n-aş putea exista.
GG
No comments:
Post a Comment