Jurnal din sihăstrie. Ziua 10

Da, ziua 10. Doar nu vă aşteptaţi să scriu chiar în fiecare zi!?

Bine, m-ar fi mâncat să scriu, dar ar fi însemnat să vă fac victime ale crizelor de paranoia şi panică. Şi nu asta îşi doreşte autoarea pentru publicul cititor. Totul e roz. Cu picăţele, ca la carte.

Încă nu am innebunit...cred. Monologul interior era prezent şi înainte, deci nu sunt îngrijorată.

Lucrul online decurge bine. M-as putea obişnui şi pe termen mai lung. Oricum vorbim pe Skype zilnic. Se foloseşte video call-ul inclusiv pentru pauzele de ţigară, că doar n-o să te duci singur! Altfel te-ai lăsa de fumat :) În rest, te mai deconectezi, te mai enervezi, restartezi, clasicul "clear cache and cookies", o iei de la capăt. La final, toată lumea e fericită.

La supermarket nu mai e nebunie. Găseşti chiar şi hârtie igienică. Azi am fost la farmacie după aspirină şi paracetamol, să fie în casă. Cu ocazia asta, am găsit şi dezinfectant, în sfârşit, că simţeam că eram singura persoană de pe planetă care nu avea încă. Poţi cumpăra maxim 2 sticluţe. Am găsit chiar şi mânuşi. Măştile cred că sunt pending în toate farmaciile. Am văzut că au pus afiş pe uşă, ca să nu te mai oboseşti să întrebi. 

În rest, mănânc cum n-am mâncat niciodată şi mă simt vinovată. Nu pentru că o să mă îngraş, ci pentru că îmi apare, pe FB, constant, o postare despre "Yemen food crisis". Altfel, dimineaţa, de la 6 la 6:30, am program sportiv, deci nu cred că o să se vadă vreo diferenţă prea mare la cântar. În restul timpului citesc, mă uit la filme (mă inspir de aici), meditez şi încerc să mă concentrez şi pe germană. 

Totul decurge aproape normal. Sper că sunteţi bine toţi!

GG

Jurnal din sihăstrie. Ziua 1

Din fericire, jobul meu se poate desfăşura şi de-acasă. Bine, se poate atata vreme cat nu se duce la vale economia şi lumea încă mai are bani pentru nişte obiceiuri pe care, personal, nu le încurajez. 

Prima zi a decurs foarte bine. Pun asta pe seama faptului că suntem toţi un pic surescitaţi acum de ce se întamplă, toţi fericiţi că avem posibilitatea să lucrăm remotely, că nu rămanem pe drumuri şi, în general, pentru că e ceva nou şi noul suscită mereu interes.

Nu a părut atat de dramatic că am fost singură, deşi mă uitam mereu ba în spate, ba in dreapta mea, să vorbesc cu cineva. Cateva zile cred că sunt suportabile, dar nu se ştie cat va ţine izolarea asta, deci nu vreau să mă gandesc cum va fi săptămana viitoare. 

De dimineaţă mi-a venit ideea să le scriu colegelor mele de echipă să ne bem cafeaua pe Skype. Întotdeauna ne începem ziua în bucătăria de la birou, ne punem la curent cu ce s-a întamplat în ziua anterioară (pentru că suntem 4 şi doar joia suntem toţi, altfel, combinaţii de cate 3) şi apoi trecem în revistă ce s-a mai petrecut în "lume". Ar fi fost ciudat să sărim peste etapa asta azi şi bine că n-am făcut-o. Am început lucrul mult mai optimiste.

Dintre avantajele zilei, las aici pentru amuzament, că am pus un "back in 5", ca să mă duc să bag rufele la spălat, altfel ratam săptămana asta. Cu ocazia asta am depistat şi cine îmi "fură" mie timpul alocat la maşina de spălat. Cu germana ei şi cu germana mea, mai mult germana din privirea mea - care a fost mult mai expresivă decat cuvintele cand am prins-o asupra faptului, am reuşit să transmit un tranşant "şi să nu se mai întample data viitoare!". Exagerez de dragul poveştii, of course. Suntem în post, pot să las amărata să spele şi ea.

Ce mi se pare intrigant e că, ştiind că trebuie să stau mai mult pe-acasă (mă rog, să evit contactul social), mi-am făcut un stoc mititel de alimente (pentru că nu mă dezmint, cand vreodată am avut eu mancare în frigider?) şi simt nevoia să mănanc non-stop, nu mă mai opresc. În alte condiţii, şi de-aş fi avut mancare, probabil mi-ar fi expirat. Fapt care mă sperie, pentru că, în ritmul ăsta, pană maine n-o să mai am nimic, deşi eu am calculat tot pentru 7 zile. 

Alte evenimente amuzante: am fost la magazinul din colţ să cumpăr ceva şi îşi puseseră, la tejghea, un geam din ăla ca la casierie la bancă. Evident, nenea manipula totul fără manuşi şi fără mască. Motiv pentru care, cand am ajuns acasă, fiindcă stau prost la capitolul dezinfectant, am spălat cu săpun tot mărunţişul primit ca rest. Credeţi c-am exagerat? :)

GG

Un fel frică

Sunt uşor debusolată. Întotdeauna mi s-a spus că sunt puternică, atat de mult, incat am ajuns să cred şi să pierd contactul cu realitatea. Probabil că toate situaţiile imposibile în care m-am aflat, personal sau profesional, s-au derulat într-un cadru familiar, deci toate obstacolele au fost depăşite cu succes. E mult mai uşor cand îi ai pe toţi aproape.

Nu zic că aici sunt a nimănui, dar nu e acelaşi lucru fără oamenii cu care ai petrecut 14 ani din viaţă sau fără parinţi la o aruncătură de băţ. În contextul isteriei actuale, am descoperit că mi-e frică. Nu doar pentru mine. 

Mă consider totuşi norocoasă pentru felul în care s-au aranjat lucrurile pentru mine aici. La lucru am un colectiv foarte fain. Ne ajutăm şi ne susţinem în momente sensibile şi am început să leg prietenii. Ceea ce e extraordinar căci, din nefericire, sunt absolut dependentă de camaraderie. 

Suntem toţi imigranţi. Uau, cum sună. Nu e atat de dramatic. Dar ce vreau să spun e că, în perioada asta, managementul s-a organizat foarte bine, sunt pregătiţi să livreze mancare la domiciliu dacă intră careva în carantină, dacă avem nevoie de medicamente, dacă nu avem cu ce să plătim internetul (dacă lucram de-acasă) şi, cel mai important, ne susţin moral. 

Cu toate astea, mi-e teamă şi am avut momente de panică zilele trecute. Paradoxal, văd şi partea mai amuzantă a lucrurilor, nu că ar fi ceva comic, dar, hey, toată lumea rade la glumele, GIFurile şi mai ştiu eu ce-a mai apărut în online pe tema asta. The C word. 

Proprietarul apartamentului pe care îl inchiriez lucrează cu mine, e şeful de la IT sau ceva de genul. Azi a venit la sediul nostru să ajute cu instalarea celor necesare, pe laptopurile personale, pentru lucrul de-acasă. Nu ne intersectăm prea des şi nici nu comunicăm în afara programului. Dacă tot l-am prins, i-am zis: X, imagine that I wanted to work remotely and Y told me I can't do it. Şi ne-am hlizit puţin. Bineînţeles, ştiam că nu e o problemă şi că au laptopuri, doar făceam conversaţie. El a luat-o atat de în serios, încat mi-a trimis mesaj, pe seară, că a rezolvat, am laptopul pregătit, pot să stau acasă liniştită. Fapt care m-a amuzat maxim, că el s-a gandit cat de necăjită aş fi eu daca nu aş putea lucra şi m-a asigurat că e totul în regulă pentru mine.

Ştiu, e un eveniment nesemnificativ, dar pentru mine înseamnă ceva. Nenea s-a gandit la mine, deşi nu sunt eu moţul lanţului trofic. Suntem peste o sută de angajaţi şi nu doar un departament e important, deci sunt multe laptopuri de pregătit. Cum spuneam, absolut nesemnificativ în cadrul larg, dar la scară mică, pentru mine, a fost important că mi-a trimis un mesaj de asigurare că e ok. Am simţit că fac parte din ceva şi că o să fie bine.

Acum că mi-am înşirat haotic gandurile aici, sper că sunteţi toţi bine!

GG

Fericirea în doze mici. Partea a 5-a

Începutul lui Martie m-a prins fără chef de scris, deşi nu duc lipsă de poveşti. Mi-e greu să le mai înşir aici (nu că aş fi deficitară la capitolul "oralitatea stilului" şi că n-aş putea să surprind frumuseţea lor în scris; mi-e doar lene), aşa că le păstrez în amintire (ioi!) şi le împărtăşesc prin viu grai colegelor mele apropiate. Sau prin poze, pentru că o imagine face cat o mie de cuvinte, prietenelor mele. 

Zilele trecute am completat un survey de la InterNations despre viaţa de expat aici. Cică Salzburg ar fi pe ultimele locuri în preferinţele expat-ilor. A fost un chestionar destul de stufos, dar răspunsurile mele au fost, în proporţie de 99%, pozitive. Cred că am fost puţin subiectivă. L-am completat după ce mai noii mei amici m-au sunat aşa: am făcut ciorbă şi avem un joc nou de cărţi, vii la noi? Păi după chestia asta, cum să răspund eu că nu m-am acomodat aici şi că viaţa nu e bună?? :)

Pentru că, da, fericirea, uneori, se rezumă la o ciorbă.

GG

Aproape poezie

You must know that moment
When the miserable world cracks open
You finally meet someone
Suddenly the chapter's written