"Intamplator, oricine poate iubi"

Acum cateva saptamani, un amic a impartasit cu publicul feisbuccian melodia asta. Mie mi-a placut.

Atat de mult, incat am considerat ca e potrivit sa i-o trimit unei colege care sarbatorea 1 an de relatie. Tocmai ne povestise ca fusese la cina cu prietenul ei.

O relatare mai lipsita de entuziasm, in situatia data, n-am mai auzit! Nicio scanteie in ochi, nicio bucurie... Mno, vazand eu toate acestea, nu puteam sa raman rece si sa trec mai departe. E o copila, 21 de primaveri, ma durea sufletul cand o ascultam. Cu bune intentii si cu speranta ca poate isi aminteste despre ce ar trebui sa fie iubirea, ii trimit cantecul de mai sus.

Primesc mesaj sec inapoi: "Love is not beautiful, I know it, you know it, let's not fool ourselves."

In mintea mea s-a derulat o imagine sadica, in care eu o...directionam catre mai multi pereti din incapere si ii...mangaiam bland parul, pana ii bagam mintile in cap. Mujer, daca nici la 21 de ani dragostea nu e frumoasa, ce ne facem?!

Ori sunt eu incurabila!?

GG

Metehne vechi si noi

Cred ca din fiecare relatie mostenesti cate-o meteahna. Cea mai rea cu care am ramas este lipsa rabdarii. 

Absenta rabdarii, intr-un parteneriat, e nociva. Nu pun eu coada la pruna acum, sunt convinsa ca stie toata lumea lucrul asta. Poate instinctiv, poate in urma unei experiente...

Mie mi-a lipsit cu desavarsire aceasta calitate naturala a unora si am avut si norocul sa dau de cineva care s-o cultive (paranteza rotunda, in caz ca va era dor de parantezele rotunde: pe ea, absenta), astfel ca nu mi-a fost greu deloc sa prolific roadele. 

In momentul in care mi-am dat seama ca sunt putrede si ca trebuie sa iau masuri, m-am impiedicat de cineva care, la randul sau, nu avea rabdare sa trec eu prin procesul de vindecare. Asadar, doua entitati au reusit, elegant, sa se calce pe bataturi. 

Retrospectiv privind, imi dau seama ca nu eram eu "aceea" pentru omul care nu avea rabdare cu mine. Si nici ceilalati, "acela" pentru mine. Puteam sa evit? Puteam. Am vrut sa evit? Nu. De ce? De frica, poate. Frica de ce? Posibilitatile sunt nenumarate in capul meu. Uneori, cea mai plauzibila e ca nu voi atinge tragismul livresc cu care ma hranesc constant. E sanatos? Evident, nu. Am momente de luciditate? Da, acum. Incerc sa ma vindec. 

Doamne, cat imi era de dor sa scriu!

GG

I will never be the woman...

Daca tot am adus-o in discutie pe zeita rasfatata, va mai amintiti motto-ul ei?

Bineinteles ca nu, asa ca o sa-l pun aici din nou: "I will never be the woman with the perfect hair who can wear white and not spill on it".

Nu au avut loc schimbari majore. Parul e perfect cateodata, asa usor grizonat cum e el, semn doar ca nu mai sunt in floarea etatii, nu de intelepciune. Altfel, cand vine vorba de purtat alb, totul e la fel, pot sa vars pe mine, cu infinita gratie, orice, cu cat mai colorat, cu atat mai bine.

Cu toate astea, refuz sa renunt. Prefer sa raman o visatoare la nesfarsit. Bineinteles, asta vine la pachet cu un univers augumentat de suferinte si neplaceri. Si de fiecare data voi mai cumpara un tricou alb. 

Despre ce credeati ca vorbesc...? :)

GG

Despre mine, despre noi

E imperios necesar sa marchez inceputul noului an aici. Sunt proaspat intoarsa din tara, deci traiesc un amestec de tristete si fericire, fix cheia succesului in postarile mele de pe vechiul blog. Sa vedem daca reteta functioneaza din nou!

In contextul unei schimbari pe plan personal, am luat decizia pripita, dar binevenita, de a merge acasa de Revelion. Vizita scurta, cat sa am timp sa marchez obiectivele turistice importante: parintii (doua zile senine, cu capul limpede si cu activitati prestabilite: mancare, televizor, somn - in oricare ordine doriti, plus scurte momente de socializare cu ai mei) si cei mai intimi prieteni din Sibiu (nici macar doua zile, insa fara cap limpede si fara activitati neaparat prestabilite, cu mancare, dar fara somn).

Intoarcerile la Sibiu sunt triste si splendide pana la disperare. Ma intreb, de fiecare data, cat va tine durerea asta, dupa cate despartiri o sa ajung sa nu imi pese de ce las in urma? De cati ani si de cate vizite? Si de cat timp va fi nevoie ca sa pot pune semnul egal intre oamenii pe care ii cunosc aici si cei pe care i-am lasat acolo?

Intrebarile astea ruleaza acum in capul meu, singure si plictisite, dar nu vreau sa duc textul in directia asta, asa ca o sa las aici (sunt si pe FB) doua idei care m-au marcat: sunt EU din nou si raman indragostita de iubire.

Semnat:

GG

Incurcate sunt cautarile Internetului

Practic am ajuns aici in timp ca cautam website-ul IA Sibiu. Cautarea m-a trimis pe Pinterest la o tipa din urbe, apoi la Honey pe blog, de-acolo am intrat pe cateva din blogurile ce le are ea in lista si, hop top, mi-am adus aminte de mine.

Inspiratia e, in continuare, scazuta spre inexistenta, cand vine vorba de scris. In plus, imi concentrez atentia spre un alt proiect. Trebuie sa scriu si-acolo, dar mai si copiez de pe Facebook. Poate chiar si de-aici. Uite, de-asta imi pare rau ca am sters, definitiv si irevocabil, blogul anterior. M-as fi putut folosi cu succes de cateva din postarile respective. 

Dar, cum cred ca m-am mai intrebat si aici (si daca imi amintesc bine, parca si Honey), mai citeste cineva bloguri? Parca toata experienta sta acum in vlogging. Ce sa tot vorbesti, domne, si-acolo???

Hai, ca-i cam mult deja pentru o seara de duminica!

Semnat:
GG

Am ratat ceasul...

...astronomic din Praga.
Weekendul trecut fuseram sa vizitam Praga, cica asa, cadou de ziua mea. Nimic de zis, orasul e spectaculos din punct de vedere arhitectural. Eram cu ochii tot pe sus (asa cum mi-a recomandat nenea din vlogul de pe Youtube) si ma minunam la fiecare coltisor de strada (totusi, tot Budapesta ramane orasul de suflet).

Cateva poze, in lipsa de "content"

Nimic nou sub soarele din Salzburg, asa ca pun cateva poze din Innsbruck. 

Omul este un animal socia(bi)l

Ma fascineaza, in continuu, abilitatea si dorinta nemarginita a austriecilor de a socializa, in mijloacele de transport in comun sau chiar in magazine, cu persoane necunoscute.

Pur si simplu, ma simt depasita de situatie si mi-e frica, la propriu, sa fac contact vizual cu vecinul de scaun, pentru ca ei au tot timpul chef de vorba.

Ziua libera = ziua de scris

Ioi, mi se pare ca scriu extrem de rar si imi aduc aminte cu duiosie de vremurile cand postam ceva in fiecare zi. Bun sau prost, hop, aparea un text pe blogul vechi.

Lungi insemnari cand nu ai altceva de facut

Mare mi-era mirarea ca, de cand am plecat din tara, nu am racit absolut deloc. Bine, am avut simptome de inceput de raceala, dar au fost combatute in maxim o zi - practic, de stadiul de durere in gat nu am trecut pana saptamana trecuta.

Viza de flotant &Co.

Bagaram de seama, unii mai tarziu decat altii, ca daca vrei sa stai mai mult de 3 luni intr-o tara, iti trebuie un permis de sedere.

Carevasazica, in Austria, pe langa Meldezettel-ul local (un fel de viza de flotant), dupa 3 luni de sedere, daca vrei sa continui aici, trebuie sa intri in legalitate si sa aplici pentru Anmeldebescheinigung (pe care eu il traduc ca si permis de sedere - cine vorbeste germana e liber sa imbunatateasca traducerea).